Ionuț Mazilu (foto, în stânga) a revenit ieri în Ucraina pentru a-și rezolva situația contractuală cu Dnepr.
Cel mai probabil, fostul vârf al Sportului va ajunge la Brașov sub formă de împrumut, asta pentru că nimeni de la Rapid nu l-a mai căutat pentru un transfer. În urmă cu câteva luni, George Copos anunța că Ionuț Mazilu va fi primul transfer al „feroviarilor” în intersezon. „L-am sunat pe Mazilu. Am avut cu el o relație apropiată și, sincer să fiu, regret enorm că l-am vândut la Dnepr. Sper să reușesc să-l readuc în iarnă la Rapid”, spunea Copos pentru ProSport.
În două zile află unde va pleca
Numai că planurile patronului de la ANA s-au schimbat, iar vârful lui Dnepr recunoaște franc că nu a mai fost contactat de nimeni de la Rapid. „Copos a uitat numărul meu de telefon. Nu m-a mai sunat. A discutat cu mine în urmă cu câteva luni, dar apoi nu am mai vorbit”, spune Mazilu.
Fostul vârf al Rapidului dezvăluie că în maximum două zile va afla dacă va ajunge la Brașov, formație la care ar urma să joace sub formă de împrumut: „Voi discuta azi cu oficialii clubului. Sper să fiu împrumutat. În maximum două zile voi ști clar dacă voi rămâne la Dnepr sau dacă mă voi întoarce în România”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER